Nu iti fie teama, poti sa te apropii. Stiu ca poate nu sunt cum esti tu obisnuit sa fie ele, dar crede-ma, aparentele insala. O sa iti arat cum am fost:

iunie 2007
Te caut printre pietrele din ganduri. Ti-am zarit ranile cicatrizate ca niste nervuri translucente pe frunzele zimtate de cel mai priceput fierastrau. Clorofila albastra se scurge in torente ca de cerneala colorand intreg pamantul intr-o nuanta celesta. In padurea ta e mereu toamna, iar frunzele inmuguresc mereu, e liniste mormantala si se aud triluri de pasari constant, soarele se joaca mereu printre crengi, iar ploaia imbalsameaza trunchiurile cu parfum de rasina. Iar noaptea, caci in padurea ta e intodeauna zi, intunericul cade ca o prelata opaca peste padurea ce palpita ca o inima. A doua oara am venit pregatita cu o galeata de vopsea si cu o pensula si ti-am pictat stele pe bolta. Si dintr-o data luna a inceput sa rasara de acolo unde o ascunsesei cu dibacie , mangaind stelele pe crestet una cate una, alunecand usor ca pe patine de gheata si fredonand cantece vechi ale celtilor. V-ati zambit unul altuia, cand ai zarit-o . De soare n-ai nevoie, poti oricand sa ma faci sa zambesc ca sa faci lumina... si cand singur visezi, intins pe muschiul moale de copac, un gand va fi de ajuns…dar sa nu-ti intorci privirea, cand ma vei auzi venind in pasi de dans, asteapta pana ma voi aseza langa tine, prefacandu-ma ca ascult cu atentie fosnetul padurii…