Ziua in care poate ne-am opri

Uitasem...uitasem ce greu este sa incepi ceva, orice, dar mai ales o relatie. Si, totusi, cata adrenalina! Cautarea, deznadejdea, surpriza, frenezia primelor atingeri si a primelor cuvinte de dragoste. Sa te placa cineva care n-ai fi crezut vreodata ca ar face-o. Sa placi pe cineva pe care nici macar nu-l cunosti prea bine. Mesaje, telefoane,pipaieli la cinema, priviri cu subintelesuri. Declaratie de dragoste eterna-reciproca. Prieteni comuni. Vacante. Planuri. Gelozii. Certuri. Dezamagiri. Jigniri. Despartire. Si iar de la capat.
Dar ce-ar fi daca ne-am opri? Pe undeva dupa unul din punctele de mai sus, inainte de marele P. (planuri, nu fiti perversi).
Si ne-am muta intr-un apartament insalubru din NYC si am duce-o cam ca aici. Cu pizza extra-cheese si KFC, cu spaghettele faimoase facute de mine si ceaiurile mirobolante preparate cu migala de tine(numai cand sunt racita), cu urme de markere pe cearsafuri si ochi holbati de atatea de DVD-uri, cu vin alb rece si Coca-Cola calda, cu harjoneli idoate si fotbal prin casa, cu plans, cu rasete incontrolabile, cu momente fierbinti si altele ultra-penibile, cu bowling, biliard, jogging, foosball, cafele, iesiri, Central Park in loc de Herastrau, Hard Rock caffe, in loc de...ma rog, tot Hard Rock Caffe. Chiar, hai mai bine sa ramanem aici.

Nu iti fie teama, poti sa te apropii. Stiu ca poate nu sunt cum esti tu obisnuit sa fie ele, dar crede-ma, aparentele insala. O sa iti arat cum am fost:

iunie 2007
Te caut printre pietrele din ganduri. Ti-am zarit ranile cicatrizate ca niste nervuri translucente pe frunzele zimtate de cel mai priceput fierastrau. Clorofila albastra se scurge in torente ca de cerneala colorand intreg pamantul intr-o nuanta celesta. In padurea ta e mereu toamna, iar frunzele inmuguresc mereu, e liniste mormantala si se aud triluri de pasari constant, soarele se joaca mereu printre crengi, iar ploaia imbalsameaza trunchiurile cu parfum de rasina. Iar noaptea, caci in padurea ta e intodeauna zi, intunericul cade ca o prelata opaca peste padurea ce palpita ca o inima. A doua oara am venit pregatita cu o galeata de vopsea si cu o pensula si ti-am pictat stele pe bolta. Si dintr-o data luna a inceput sa rasara de acolo unde o ascunsesei cu dibacie , mangaind stelele pe crestet una cate una, alunecand usor ca pe patine de gheata si fredonand cantece vechi ale celtilor. V-ati zambit unul altuia, cand ai zarit-o . De soare n-ai nevoie, poti oricand sa ma faci sa zambesc ca sa faci lumina... si cand singur visezi, intins pe muschiul moale de copac, un gand va fi de ajuns…dar sa nu-ti intorci privirea, cand ma vei auzi venind in pasi de dans, asteapta pana ma voi aseza langa tine, prefacandu-ma ca ascult cu atentie fosnetul padurii…

L-O-V-E

Sunt zile si zile. Zile in care te intrebi ce te mai mpinge sa traiesti, zile in care te intrebi cum de mai suporta Dumnezeu insusi lumea asta si zile in care ai in priviri toate culorile curcubeului. It's what makes life worth living. Iar aceste zile cu gust de vanilie, te infasoara intr-un cocon de pace si armonie care sa te protejeze o vreme. Si niciun scut nu e mai sigur, decat bratele celui pe care il iubesti stranse in jurul tau. Siguranta ca maine vei vedea din nou aceeasi pereche de ochi, singurii ochi din lume care rad, frenezia de a saruta aceleasi buze si de a asculta cuvintele spuse de ele, oricat de mici si de banale, oricat de dure sau intelepte. Un strop de inocenta. Asta imi daruieste mie dragostea, in mod paradoxal, deci e tocmai cea care m-a facut sa mi-o pierd, stricto-sensu. Uit sa-mi numar temerile sub forma de colti salbatici, infipti intr-un cortex afumat. Tenebrele se dizolva, ramase fara obiect, subiect, ramase fara rost. Iubesc. Si o fac deja de ceva vreme. :)

Anyway the wind blows

Vi s-a intamplat vreodata, rareori, mereu, sa va treziti cu plumb peste ochi? Ochi greu de deschis, ochi mereu inchisi fata de multe. Si apoi, cand, in final, reusiti sa va ridicati in capul oaselor sa aveti plumb in talpi si un gust amar pe bolta palatina? Erati intr-o astfel de stare, demna de compatimit, de altfel, datorita unor lucruri pe care le-ati facut sau unor lucruri pe care ati ratat sa le faceti? Atunci e ok. OK. Erase and rewind. Dar daca alti oameni v-au facut sa aveti astfel de simptome cvasipatologice, then that IT IS NOT OK. Eu acum imi vars plumbul, toxic de ar putea sa umple termometre. Satula de pasat, satula de visat, satula de incercat, satula, mai ales, de COMPROMISAT, de NEGOCIAT si de C*****T. Do you knwo how this is called? "The Superwoman Syndrome". Trying to do it all so everybody can be happy(ooohh, and there's a lot of everybody in my life), neglecting your own needs and messing it all up, cause, fuck, you either do stuff well, or you do it fast.
Iar cand afara, aerul rece ne loveste ca o torpila in fata, uscandu-ne buzele si invalmasindu-ne gandurile, apai atunci nu avem decat un drum de facut. Acela pe care ne facem placere sa-l facem. Acela din care avem de invatat, de iubit, de ras, de trait.
Fuck, I even forgot it is my birthday. Then this is a dedication from me to me: :)

Kind of a fine frenzy

A avut vreodata rost sa ne gandim, asa, prin absurd la ce ar fi putut fi daca...whatever...am fi cazut in cap la 2 ani si n-am mai fi fost capabili de rime? Who cares? Tot incerc sa ma conving pe mine insami ca e bine sa ai o cariera beton, un sot milionar si silicoane. Apoi incerc sa vad si eu ce le place oamenilor la barfele mondene, cu cine se mai culca una alta, masini, telefoane, costume de firma. Aproape ca reusesc sa apreciez, din considerente mai mult frenologice, anumiti oameni din cei care ne conduc. Si mai am momente cand realizez: I really don't give a fuck about this stuff. Maybe I'm in the wrong century, or maybe just in a wrong place, but I just can't pay attention to trademarks, manners, social customs or looks when the core is so obviously crooked. And this is just the begining of a long and beautiful borderline. :)

Intrucat blogul meu precedent nu imi mai oferea posibilitatea sa incarc clipuri de pe youtube, care sunt pretextul meu pentru o lipsa de inspiratie permanenta si stabila, m-am "mutat" pe blogspot. Noroc ca am vecini de seama, poate se indura si de mine sa-mi tolereze divagatiile pe tema fixa: singuratatea in 6 miliarde si ceva. It's nice and cosy...I like it!