Rainy days

Gay, but in a good way, the Freddy Mercury way....

Manusa

Nu exista autostrada care sa nu fi fost odata un drum de tara. sau poate chiar o padure sau o apa intinsa adapostind viata si seva in ele. Dar noi suntem prosti. Nu stim daca evoluam sau ne autodistrugem. Nu stim daca muncim ca sa traim sau traim ca sa muncim. Avand in vedere ca in viata asta "matura", "viata" se intampla intr-o sambata seara intre doua sedinte, e normal sa ma indoiesc de inteligenta noastra, a asa zisilor "homo sapiens". Cand sunt nervoasa folosesc ghilimele multe. Asa...nu de alta, spun acestea, dar ma gandeam eu asa ca mi-e cam teama ca ajungem la scadenta inainte de vreme si acumulam frustrari si amintiri care sunt fericite numai pentru ca nu au avut ocazia sa se repete.
In fapt, intr-o oribila miercuri dimineata de ianuarie, in timp ce-mi cautam manusile incercand sa echilibrez geanta plina cu dosare, m-a izbit o amintire cu miros de sare. Cu gust de strugurel si tutun si duhnind a bere si hamsii. O amintire din vremurile in care n-aveam treaba La propriu, pentru ca la figurat nici acu' n-am ni-ci-o treaba. Din vremurile in care credeam ca raiul e pe plaja la Vama si ca dragostea neconditionata e "somewhere out there". In vremurile in care credeam in oamenii care imi intindeau mana si imi spuneau numele lor si cu care deveneam frati de cruce sau suflete pereche pentru cateva zile, stiind ca dupa nu o sa ne mai cautam niciodata. Vremurile in care nu intelegeam de ce si-ar vopsi o fata parul si de ce s-ar incalta vreodata vreun baiat cu pantofi din piele. Erau acei ani in care stiam ca am putini prieteni adevarati, dar aveam timp sa am si multi prieteni falsi. Acele vremuri in care chiar ascultam Guns si Tapinarii si credeam ca saruturile sunt cele mai minunante lucruri de pe acest pamant. Bine, la parerea asta inca am ramas. Erau acele momente din viata cand oamenii straini mi se pareau mai tari decat cunoscutii si hamsiile se mancau obligatoriu cu mujdei. Acei ani in care chiar aveam timp sa citesc si sa ma plictisesc si nu stiam sa raspund chiar la orice mi se spunea. Acei ani in care intotdeauna se gasea cineva care sa stea cu mine sa se balaceasca la mal pentru ca nu stiam sa inot. Acum, multumita, fetei-care-a-plecat-sa-raspunda-la-telefon-in-timp-ce-ma-invata-sa-inot, mi-am pierdut si etalonul asta de afectiune si ma descurc si in ape mai adanci. Si mi-au trecut prin fata ochilor focuri de tabara pe plaja si zambete si muzica si bere si bere si bere si fetele cu care acum nu mai vorbesc si baietii pe care nici nu mai stiu cum ii chema..si dans nebun si dragoste si sticle sparte si shaorma si omleta la Shoni si catei galbeni si ochi sclipitori si inimi apropiate si nervi si lacrimi si gelozii si maini transpirate de dorinta si teama si castraveti murati si iarasi muzica si dimineata plecarii. Toate plutind in aburi de luciditate. Si Lambada la maxim pe autostrada. What happens in Vama stays in Vama.
Mda, mi-am pierdut o manusa...darn.

Deja-vu

De ce ni s-au tocit privirile? Ne-am trezit oare in alta dimineata decat cea care urma zilei de ieri? Poate ar fi trebui sa nu visam ce am visat, am stricat tot portretul. Rascoala-te si umbla! Nu evita priviri, nu respinge simtiri, nu economisi cuvinte, lasa oamenii sa ti se arate. Ca poate a doua oara nu vei mai avea ocazia. Si se intampla asa de rar ca cineva sa vrea. Orice, in principiu, orice nu e in interesul sau. Deci cand gresesc si lasa valul sa cada, nu-i ingora. Priveste-i in ochi pana-n ganduri. Nu-ti mai slefui privirea...ea e facuta sa taie.